Ipoteza teoretică una
Materialele zdrobite sunt afectate de propria lor gravitație sau forță externă. După intrarea în concasor din orificiul de alimentare, acestea sunt distribuite în direcția radială și obțin putere centrifugă sub acțiunea discului centrifug rotativ de mare viteză. După ce au părăsit discul, ei zboară la placa de transmisie a inelului la viteză mare. În acest fel, materialul și placa de angrenaj inelară, materialul și materialul continuă să se ciocnească și să se frece reciproc, iar materialul este zdrobit continuu până când atinge o anumită finețe și, în cele din urmă, este evacuat din concasor prin placa de ecranare pentru a deveni produsul dorit. .
Ipoteza teoretică a doua
Metode de zdrobire Există cinci metode principale pentru zdrobirea mecanică a materialelor solide și anume extrudarea, îndoirea, despicarea, măcinarea și impactul. Primii patru folosesc forța statică, iar ultimul folosește energia cinetică. În majoritatea mașinilor de zdrobire, materialele sunt adesea zdrobite sub acțiunea combinată a două sau mai multe metode de zdrobire, cum ar fi mașinile de zdrobire. În concasorul giratoriu, principalele aplicații sunt extrudarea, despicarea și îndoirea; în moara cu bile, aplicația principală este impactul. Și măcinarea. Metoda de zdrobire este selectată în funcție de proprietățile fizice ale materialului, de mărimea blocului de material și de gradul de rafinare necesar. Pentru materialele dure, trebuie folosite extrudarea, îndoirea și despicarea; pentru materiale fragile, ar trebui să se utilizeze impactul și despicarea; pentru blocuri mai mari, ar trebui să se utilizeze despicare și îndoire; blocuri mai mici sau cerințe privind dimensiunea particulelor cu descărcare mică, trebuie utilizate impactul și măcinarea. Dacă metoda de zdrobire nu este selectată corect, va fi dificilă zdrobirea sau zdrobirea excesivă, ambele crescând consumul de energie în procesul de zdrobire.
Teoria ipoteza a treia
Consumul de energie și teoria zdrobirii. Cantitatea mare de măcinare în producția industrială și agricolă consumă multă energie. Cu toate acestea, în operațiile de zdrobire, cea mai mare parte a energiei introduse în mașina de zdrobire este transformată în căldură și în mașina de zdrobire, circulând aerul și zdrobit Cantitatea absorbită de materialele utilizate direct pentru zdrobirea materialului este foarte mică: în mașinile de zdrobire, în general nu mai mult mai mult de 10%; în mașinile de rectificat, este adesea mai mică de 1%. Prin urmare, pentru a reduce consumul de energie, este necesar să selectați mașinile adecvate de concasare, să adoptați metode de funcționare corecte, să specificați cel mai bun raport de concasare și producția pe unitate de timp. În condiții normale de lucru, nivelurile de consum de energie ale diferitelor game de rafinare sunt aproximativ următoarele: reakRompere la 100 mm 3 ～ 4 kWh / tonă; ②Zdrobiți la 100 ～ 10 mm 5 ～ 6 kWh / tonă; ③Acordați la 10 ～ 0,125 mm 20 ～ 30 kWh / tonă; ④Acordați la 0,125 mm 100 ～ 1000 kWh / tonă. Luând ca exemplu o fabrică generală de ciment, consumul de energie al mașinilor de zdrobire reprezintă aproximativ 10% din consumul total de energie al întregii centrale, în timp ce consumul de energie al mașinilor sale de măcinat reprezintă aproximativ 60%. Prin urmare, trebuie luate măsuri pentru a reduce strivirea excesivă în procesul de strivire, pentru a atinge scopul economisirii de energie.
Teoria pulverizării vizează în principal relația dintre consumul de energie și gradul de rafinament în procesul de pulverizare. Deoarece operația de zdrobire este un proces extrem de complex care implică mulți factori, nu există o concluzie unitară recunoscută universal în teoria zdrobirii, dar există doar trei ipoteze mai importante. Acestea sunt: ipoteza suprafeței prezentată de germanul Ritterlinger în 1867, care credea că atunci când materialele solide erau zdrobite, consumul de energie era proporțional cu suprafața nou generată; ipoteza volumului prezentată de German Kick în 1885, credea că forma geometrică Când materiale similare de același fel sunt împărțite în produse cu forme geometrice similare, consumul de energie este proporțional cu volumul sau greutatea pieselor sparte; ipoteza crack propusă de Bond din Statele Unite și Wang Rendong din China în 1952.
Aceste trei ipoteze își au limitele în practică. Ipoteza suprafeței este mai potrivită pentru operațiile de măcinare cu o dimensiune a particulelor de descărcare de la 0,01 la 1 mm, iar ipoteza volumului este mai potrivită pentru operațiile de zdrobire grosieră și medie cu o dimensiune a particulelor de descărcare mai mari de 10 mm. Ipoteza fisurii se află între cele două și este potrivită pentru o gamă largă de operații, de la zdrobire medie până la măcinare grosieră.
